Bine aţi venit pe acest site !

Indiferent ce curiozitate v-a determinat să-l accesaţi, vă asigur că vă va oferi o adevărată aventură a imaginarului, o superbă întretăiere de căi poetice , tot atâtea tentative de-a recompune universul, de-a institui un eşafodaj de la nivelul căruia am putea dobândi o oarecare nouă înţelegere a călătoriei noastre pământene, sau a enigmaticei noastre apartenenţe astrale.
Tot aici veţi afla şansa unei neinchipuite imersiuni în ceea ce mi s-a părut întotdeauna a fi grădina deliciilor limbii noastre româneşti, una din cauzele pentru care s-au scris aceste poeme încercând să definească indefinitul, luând partea a ceea ce este inexprimabil , punând în fiinţă nerostitul, negânditul, şi, mai ales, neîmplinitul.

Poezia mea, provine de dincolo de mine, dintr-o întârziere biografică, un decalaj flagrant față de propria mea ființă.

Se vorbește despre oameni care s-au întors din stări de comă prelungită fiind total diferiți față de cei care erau când au intrat în acea stare, ceea ce mă face să cred că exilul a fost până la urmă din punctul de vedere al literaturii mele o asemeena stare prelungită, o comă literară.

Revenind în Romania și reapucându-mă de scris a coincis de fapt cu regăsirea conștiinței mele poetice (martirizate de ciclurile trăirii coșmarului ceaușist și apoi a exilului, care mi-au impus distorsionări de proporțiii) asistând, oarecum , din culise, la o reunificare a mea cu o parte a spiritului meu pribeagit.

A scrie poezie acum, de pe acest nou platou al existenței mele , este expresia unei evadări din biografie.

O experiență ce se coagulează în atemporal, devenind scriere de o ființă doar cu mine însămi, în afara lumii, într-un atanor care nu se mai preocupă să fie secret, deoarece nu-i mai pasă nimănui de existența sa, nu mai impresionează pe nimeni, și, în care, singura alchimie posibilă nu mai este decât aceea de a mai găsi ceva mijloace de a impresiona percepția lumii actuale.

A scrie poezie în această fază a vieții înseamnă a mă sustrage tentației de a poetiza și a idealiza existența.

Totodată acest lucru se petrece sub un anumit soi de tensiune existențială - în sensul că, după atâția ani de trăire, pierzi tentatia de-a te complace în ceea ce este de facto mediul existențial recognoscibil și omniprezent, cedând unei viziuni diferite, recreând continuu, corectând, dar mai ales, ignorâmd orice orizont previzibil, subînțelegând nu atât că nu există vreunul, ci, că el se sustrage unei clarviziuni tangibile.

Absența mea din mediul literar autohton, din lumea poetică românească (după anii de oarecare boemă ai tinereții când petreceam zile și nopți sub fascinația unor corifei ai literaturii romane), de parcă aș fi plutit într-o singularitate interplanetară,(o stranie aventură cosmică), vine cu avantajele sale, unul dintre ele fiind acela că în felul acesta voi fi reușit să evit influentele, molipsirile stilistice ori tematice. Efectul este de asemenea deținerea unui imaginar personalizat, ca un cod propriu de supraviețuire într-o lume devenind opacă la rețetarul ori farmacopeea poetică.

Paradoxal, scrierea poeziei a devenit o manieră personală de supraviețuire în lumea modernă care, suferind de cele mai neînchipuite boli, cu o patologie extrem de complexă, ajunge sa fie tocmai de aceea generatoare de poezie.

Refugiul intelectual din lumea imediată, ieșită din normalitate, imersată într-un suprarealitate viscerală, de o incoerența bizară și o absurditate autodistrugătoare , devine nu atât o metodă de filtrare a realității sau de apărare, cât , mai ales, un mijloc autoreflexiv, poetic.


Cora Zamfira Botezatu