Colectionarul de sunete


Colecționa sunete,
le purta într-o tolbă și umbla prin lume cu ele :
era un peregrin din alte veacuri,
cutreiera fără oprire timpul, aduna bagatele
și răspândea favoruri, mici sunete animate,
uneori doar câte o notă,
extrem de pură și frumos instrumentată.


Se spunea c-ar fi adunat toate sunetele din lume,
clipocitul de ape, bâzâitu= de albine,
sunetul rar al păsării colibri,
boncănitul de cerbi, cântatul cocoșilor în zorii zilei,
muzica improbabilă a sferelor,
tăcerea enigmatică din primele clipe ale universului,
trecerea imponderabilă a duhurilor prin aer
și șuieratul fulgerător al stelelor căzătoare.


Toate sunetele erau închise în sipete minuscule,
captate doar la miezul nopții, pe lună plină,
la ora la care începe vânzoloeala liliecilor,
spânzurându-se în aer, întretăind strident întunericul
cu membrele lor unite într-o membrană.


Deținea toate mostrele sonore,
și-ar fi putut reproduce orice zgomot
trecerea lăcustelor printr-un câmp de graminee,
ecoul mărilor, mișcări tectonice,
sunete discordante, dar și dezarmonii virtuale.


Cunoștea sunetul strident al puterii,
și fervoarea undelor sonore cerebrale;
era uneori romantic, peregrinul nostru,
putea capta de la distanță orice spectacol acustic,
dar și freamătul frunzelor, vuietul mării,
și gândurile, care se încolonau
după lungimi de undă, premeditate.


Știa să evoce sonorul perfid al neștirii
glasul pierit al fricii, răcnetele încordate ale facerii
scâncetul copilului și suspinul sfâșietor din clipa morții .
Ii plăcea să pună la cale vânturi aprige, vuiete, vaiete
zgomote albe, zgomote rozalii disgrațiate, zgomote surde ,
unde sonore dezorientate, scăpate neglijent din laboratoare.


Era năstrușnic
le scotea câteodata în arenă, ca pe-o herghelie de fiare,
plesnea din două bice, năpraznic,
și toate sunetele începeau să se-audă și să urle,
treceau prin inele, săreau la trambulină,
se cocoțau și își dădeau drumul,
fără plasă, din înaltul trapezului,
clocoteau, răpăiau ca o ploaie nebună,,
se încordau și se vitejeau, producând emisii violente,
câmpuri electromagnetice obsesive, influențând eretic
o audiență atât de vulnerabilă, suferind de candoare,
o întreagă umanitate, al cărei auz se atrofia sistematic.


Arta rotirii dupa soare



Poate că nu erai decât misterul,
în liniștea acelei clipe
când un întreg câmp de floarea soarelui
se trezea dimineața, iar florile
începeau, una câte una, să se rotească după soare
precum aștrii unei noi constelații,
milioane de flori deschizându-și deodată corolele
infinit de galbene, stelare și fulminante .


Poate că nu erai decât acel algoritm
dîn centrul universului,
asumându-ți puteri absolute
un zeu solar, decăzut din Olimp, capabil totuși
să înscrie fiecare inflorescență
într-o mișcare circulară,
Marele Maestru de ceremonii
tutelând toate acele entități,
inițiindu-le în arta rotirii după soare
într-un măreț și nemărginit cortegiu .


Poate că nu erai decât acel impuls inițial
comunicând cu fiecare plantă în parte
insuflându-le rotirea aceea hipnotică
ca un dans ritual în jurul propriei axe
ca pe-o stare de vertij polifonic
o continuă îmbăiere orbiculară,
într-o perpetuă exaltare a florilor de soare


Cu-o octava mai sus


Aș fi vrut să te cânt cu o octavă mai sus,
ca o soprană de coloratură, intrată- n extaz,
separându-te de tine însuți
ca să pot profana fără remușcări sau rușine
incinta savantă, ca o chilie închisă ermetic,
a înțelepciunii tale, a lumii tale subtile,
călcându-ți în picioare principiile suverane,
contrazicând geometria captivă a formelor tale,
prizonier într-un Athanor ezoteric
camuflat în dosul unei dantelarii de piatră superbe,
între plinuri și de goluri ritmate și savant împletite.
așa, numai de dragul unei capturi triumfale.


Râvneam pe ascuns să te semăn și să te cresc
culegându-te în puterea verii,
ca pe-un vlăstar dintr-o specie rară,
așteptând să te coci și să te prefaci
într-un fruct desăvâșit, mistuit de dulceață.


Dar, mai presus de toate,
visam să te zidesc înlăuntrul meu,
utopic, desigur,și falic,
să te ridic glorios și invulnerabil,
cu o putere sonică, sustrasă dintr-o altă lume
ca pe-o catedrală interioară,
o piramidă de cristal,
un obelisc eroic
înfruntând cerurile cu vârful său piramidal
o coloană de granit cu hieroglife și reliefuri sculptate,
așezându-te pe-un soclu, în postura maiestățiiii supreme,
pentru a mă închina ție, în toată splendoarea,
ca unui zeu extraterestru,
reușind, în cele din urmă, să mi te pot supune.


Elegie


Copaci într-o mare arborescentă,
scufundați în păduri nesfârșite,
din nobile familii de Altingiaceae,
Rosaceae, Platanaceae Lauraceae
dar cine mai stie, în desișul atâtor
mulțimi de coroane crescute în cupole
dansând în zare, respirând gigantic
cântând împătimite în marea aceea de verde,
începeau deodată să-și schimbe culorile
undeva în afara vederii,
ca într-un culise invizibil
înveșmântându-se metaphoric
pentru marea finală
în tonuri festive de oranj și de galben,


Puzderii de frunze
se prăbușeau acum peste lume
ca un stol imens de păsari
abandonându-și zborul pe neașteptate
executând mai întâi pantomime în aer
inventând dansuri eoliene,
acrobații mimetice, un pic dezorientate,
visări de-o vară, acum căzătoare,
visări retrăgându-se din cuibare
precum puii păsărilor migratoare
după ce învață să zboare
găsindu-și calea către țările calde.


In aceiași neștire se auzeau tot mai des
triluri de frunze șuierătoare,
prefăcându-se ca niște pofte trupești,
în suspansuri carnale
lovind surd trotuarul
spărgând în cioburi oglinzile
ochiurilor de apă de ploaie
lipindu-se cu-o insistență udă
de acea inexistență imediată...


Părăsiți de frunze, deconspirați și golași
copaci stilizați ca într-o elegie ,
își ridicau crengile goale către ceruri,
insistând să se lovească între ele
vociferând într-un incofundabil vuiet,
făcând să răsune cămările secrete de rezonanță
din adâncul trunchiurilor lor despuiate.


Către amurg păreau toți crucificați de vii,
indescifrabile graffiti pe fundalul cerurilor
dramatizați într-o gamă de roșuri violete
ca o punere în scenă de la un asfințit la altul
împrăștiind în văzduh tot spiritul verii
cristalizat în chihlimbare, smaralde, topazuri
și esențe imponderabile, lipsite de nume.


Eram provinciali (in Bacau, pe strada G.Bacovia)


In serile de vară,
din copilpria mea în Bacău, pe strada G. Bacovia,
ne așezam în cerdacul închis, după geamuri,
cu perdeluțe din tifon scrobite
și oale smălțuite cu muscate și pelargonii înflorite
pe care mama le iubea ca pe niște ființee însuflețite ;


Căutam răcoare, tolăniți în șezlonguri
și abia așteptam regina nopții să dea năvală,
palpitând de emoții și parfumuri
prin usa deschisă, de unde, țineam sub observație strada
dinspre care, se strecurau pe nebăgate de seamă,
știrile de seară, provinciale :
noutăți despre ultimele crime pasionale,
povestioare despre militari în termen și servitoare,
pe cine mai arestase Regimul descinzând din masini Volga ,
conduse de securiști cu haine și cizme lungi, de piele ,
și ce evrei mai plecaseră în Palestina, de pe Strada Mare,
cine se mai mărita și cu cine,
deși, chiar și o biată pălăriuță
schimbată la 30 de ani o dată,
de pe capul bătrânei profesoare de canto,
era un subiect de discuții, în captivitatea aceea,
de pe fosta stradă I.C.Frimu,
devenită apoi Calea Moinești și, în sfirsit, George Bacovia.


Ultimele trăsuri se retrageau către gară,
cu birjari picotind, așteptând personalul de nouă,
după care, multă vreme, nu se mai auzeau decât pașii
celor ce se întorceau din plimbarea “pi șentru”,
bălăbânind în mână o plasă împletită din sfoară,
cu-o pâine neagră, rotundă,
pășind sacadat, cu tocuri tocite pe caldarâmul străzii.


In amurg, ne tolăneam cu toții sub bolta de glicină înflorită
învăluiți în paroxismul violet al acelei încrengături de liane
o plantă posedată de puteri necunoscute, cu care vorbeam telepatic
atingându-ne nervii, toropiți într-o stare de mov și-n miresme ,
picurând deasupra noastră din florile ca niște cupe răsturnate
așezându-ni-se pe umeri o nemuritoare mantie violacee cu ciucuri...


Păsările se întorceau ca vrăjite să înnopteze
în teiul bătrân și stufos din colțul grădinii,
alături de îngeri, suflete rătăcite și alte zburătoare
pripășite acolo din slăbiciune,
ori dintr-un grad fascinant de încântare.


In întuneric, liliacul crescând de demult pe lângă garduri
se transfigura fără veste, atrăgând umbre prelungi, misterioase,
ascunzând întâmplări terifiante, incredibile născociri ale nopții.


Era ora la care, cele mai virtuoase neveste își înșelau bărbații
zbierând dezlănțuite ca niște pisici călcate pe coadă,
iar paianjenii își începeau lucrătura
întinzând poduri de funigei suspendate
peste fantasmele din străfundul grădinii.


În serile acelea, noi toți ne gândeam la iubire ,
eram romanțioși, provinciali, și chiar melodramatici
deși pluteam patetici într-o reverie nocturnă,
levitând, iluzoriu, la câțiva centimetri deasupra pământului.


Existente


Eram în piață și purtam plete,
părul îmi cădea pe spate ca o ploaie ușoară.
Scuturam capul, și împroșcam cu picături pulverizate
ca un câine ieșit din apă.
Eram tânără, și-n același timp, cu mult mai bătrână,
cumpăram pepeni galbeni și ardei iuți și roșii
provocând o incandescență fierbinte, sfârâitoare.


Mii de cireșe mi-atârnau în plete ,
carnea lor mi se strivea între dinți,
lichefiindu-se în bătaia soarelui, roșcate;
lumea se întrevedea confuz, ca prin vitralii,
deși îmi recunoșteam iubiții
întorși din războaie dintr-o dată, la mine ,
frumoși și lacomi, lacomi de carne, ținându-mă în brațe,
ca niște bondari carnivori, bâzâind fără încetare.
Le lipsea vârsta, dar erau fără număr, călărind pe Ferrari,
dând bice, năvalnic pe niște bidivii mecanici,
cu mult mai mulți și sofisticați decât îi țineam eu minte
înzestrați acum cu internet, smartphone, tablete și kinder.


Seceram grâu, altă dată, în largul unei câmpii nemărginite,
prindeam spicele într-un mănunchi și le tăiam cu secera ,
sclipitoare, încovoiată, ca o semilună turcească ;
Treceam pe-acolo, înfașurată-n dantelă, atârnam de-o năframă;
mă durea trupul, eram toată întrețesută și arsă,
picioarele îmi sângerau, pe frunte purtam o cunună de spice
și seara, mă prăvaleam într-un culcuș de grâu, ca într-o scaldă ;
era aspru, înțepăcios, dar mirosea a zei subpământeni, a colaci
și a soare, a esență de viață, aromată și tare.


Figuram într-o constelație arborescentă
eram la fel de vie și dincolo și dincoace de vămile văzduhului ,
acolo unde mi se încredințase, cândva, să întrețin Focul în templu ;
trebuia să-l aprind frecând două bucăți de lemn lucioase,
până când lemnul se făcea molecule, în stare de dezintegrare,
iar dintre ele, sărea într-un târziu o scânteie, cu vervă seminală,
făcând să izbucnească flăcări ...
Eram vestală și mă îngrijeam ca focul să ardă continuu
dar, după cum se spune,
am comis sacrilegiul de-a-l lăsa să se stingă,
și drept pedeapsă, m-au îngropat de vie.


După vremuri îndelungte m-am regăsit refugiată,
într-un timp staționar ;
viitorul fusese trimis în trecut, într-un ricoșeu agravant ;
Cineva se străduia chiar să ne salveze
de tot ceea ce aveam să devenim, de noi înșine,
tot mai bătrâni și urâți, plini de hormoni plictisiți,
niște căzături morfologice, niște ezitări temporale,
oboseli ale cărnii, lipsite de înțelepciune ;
ca o mașinărie extenuată, dezmembrată și absurdă .


Ajunsesem în cele din urmă, undeva,
în puterea înaltă a munților,
îmbătată de apele lor sfințitoare ;
durasem nenumărate vieți, clocotitoare,
dar acum, rătăceam desculță, la marginea pământului,
târându-le după mine ca într-o lesă,
căci aveam încă grijă de ele,
așa cum te îngrijești de bătrânii satului, când, deodată,
mi-a scăpat un prunc dintre picioare :
din pântecul greu, semisferic, gemând de durere
din trupul acela străin, pe care-l locuiam acuma
undeva la marginea lumii,
sprijinindu-mă de-o movilă verde,
printre ierburi crude, izbăvitoare...
de unde mă privea fix o iguană, înțepenită,
ca o mică statuetă de piatră, încinsă la soare....


Gara cu pupile albastre


Era un conac fastuos, cu o terasă circulară
locuiam acolo când era lună plină,
dar mai ales atunci când se întâmpla să fie super-lună
strălucind la nebunie, plină și roșie, toată noaptea;
In timpul zilei mă ascundeam dincolo de balustrade și coloane,
printre trandafiri albi și negri, și discutam metafizic
cu-n peștișor mic de aur trăitor în bazinul din mijloc
și câteva șopârle verzi, întinse aristocratic la soare...


Nu departe, prin spatele grădinii, trecea calea ferată,
de aceea noaptea, după ce făceam amor pe oriunde
începeam să urmărim de pe acoperiș trenurile,
ale căror vagoane se înșirau ca niște mărgele pe ață;
dacă n-ar fi fost fumul care flutura ca o coadă de cometă,
ori șuieratul, care ne trezea întotdeauna la ora 2 noaptea,
n-am fi aflat niciodată
cum plângeau de singurătate statuiele din fundul grădinii
cum se cuibăreau cucuvaiele în brațele îngerilor,
ori cum iedera năpădea casa mișunând pe ziduri
ca niște fantasme pline de vrejuri,
în timp ce, câteva zeci de mantis religiosa,
călugarițle alea pioase, înveșmântate complet în verde,
începeau să se împreuneze zbătând din picioare ca niște nebune,
devorându-și apoi masculii, chiar acolo, în fața noastră,
în toiul nopții ce ne punea mâna la gură.


Se ajungea usor la gară ;
oamenii din oraș se duceau acolo, pe peron, ca la teatru;
le plăcea spectacolul la scenă deschisă,
se adunau ca muștele la miere, le plăcea
să fie călători, actori, spectatori, cărându-și viața în valize,
unii aveau doar serviete, alții sacoșe, sau nici măcar atâta ;
își schimbau totuși fețele, între ei, pe după cortine,
ca pe niște măști provizorii
după care se-ascundeau angoase metafizice,
își foloseaau trusele de machiaj din dotare
și, din când în când, se jucau cu trenulețe în miniatură,
după un mers al trenurilor din memorie,
șterpeleau fanionul șefului de gară și se lăsau îmbătați
de misterul mișcării, în hainele lor de duminică.


Ești frumoasă, mi-a spus într-o zi domnul în cămașă alb,
care rezema întotdeauna peretele gării lângă ușile duble, batante,
cu coatele rezemate în spate, de pervazul ferestrei.
L-am văzut cum s-a aplecat, mi-a cules zâmbetul mărunt,
și l-a adunat între palme,
așa cum aduni un pui de pasăre căzut dintr-un cuib, de sub streașină ;


Il știam, pe domnul acela, avea locul lui predilect,
dar atunci, aproape lichefiată,
l-am auzit pentru prima oară vorbindu-mi.
Imi zâmbea și era chiar straniu, fiindcă, altfel,
arăta ca o stană de piatră
îti venea să-l atingi ca să crezi că există ;
un monument dedicat neputințeii, eternizat acolo, în gară,
de când, iubita lui se urcase într-un tren,
plecase în refugiu cândva, în timpul războiului,
și el, o aștepta de-atunci, împietrit,să se întoarcă la toate trenurile.


Se zvonea despre el că era, de fapt, omul securității,
cine altcineva putea să susțină statura lui impecabiă,
ori să plătească pentru cămașa aceea imperios de albă,
pentru părul acela rebel,
sau pentru felul în care rezema zidul gării de atâta vreme,
cu aerul lui romanțios de poet fără operă,
numai pentru că nu lipsea niciodată la acceleratul de 8.49,
de la expresul de 9.05 seara, ori personalul de Iași, de luni după amiaza ?


Tu, ești dintre acele fete
care se urca în Orient Express la miezul nopții
și nu se mai întorc niciodată,
mi-a mai spus într-o altă după amiază,
când mâna lui mi-a trecut peste față
cu degetul mare alunecându-mi peste buze,
ca și cum mi le-ar fi întredeschis pentru o clipă interminabilă.


O multime de bărbați se cățărau pe vagoane
hotărâți să plece în lume, fără bilet de călătorie
așa cum alții se urcau pe scări și se- atârnau de bare cu piciorele-n aer.
Era un circ în mișcare, valize, coșuri, damigene și traiste,
cotcodăceau găini, mirosea a țigări Mărășești, latrinele puțeau fără milă,
haite de câini traversau șinele conducându-și stăpânii la gară,
obișnuiții, cei care veneau doar la bufet, să bea o secărică
și să mănânce o porție de ciorbă de burtă trăind doar cu iluzia călătoriei.


În cele din urmă, peronul se golea, deși
mai rămâneau niște domnișoare gravide vorbind despre
iubiții lor improbabili, care tocmai plecaseră în armată.
Se retrăgea și șeful de gară cu șapca lui viguroasă, îndesată pe ceafă,
scuipând cuvinte și semințe de floarea soarelui
vorbind tare ca să se audă la peronul 4, de pe linia 6 ;
bețivii, curvarii, doamnele cu pălărie și tocuri înalte, scâlciate,
îndragostiții, absorbindu-se unul pe altul, contopindu-și aurele,
străucind ca niște planete minore în mijlocul lumii pestrițe.


Îmi voi aminti mereu momentul când am ridicat de pe dalele peronului
o planetă scăpată din cutia flașnetarului
din pliscul divinator al lui Coco, unul dintre obișnuiții din gară ;
era pe jumătate călcată-n picioare, mînjită cu mâzgă
dar îmi prezicea Mari Călătorii în Jurul Lumii
și de-aceea am ascuns-o în mine,
să nu poată nimeni să-mi dezică destinul.


Retrasă în conacul cel fastuos,
urmăream de la distanță cum zarea era întretăiată de trenuri,
înhămate la niște plămâni de fier, scoțând aburi ;
ca și cum, pleoapele gării,
pline de negru de fum clipeau acum fără noimă
și lumea se vedea cu întreruperi,
lumini colorate, mișcându-se ca niște pupilele
în spatele unor ochelari cu lentilele groase și sparte,


Marina


Incepuse fluxul de seară și farul de pe promontoriu
era învăluit la apus într-o stare de violet, ușor sidefie ;
era gata să se arunce în mare, ca de obicei la aceea oră,
când pescarii se întorceau din larg cu năvoadele pline
deghizați în ierburi de mare, trăgându-și bărcile la mal
sub umbrele agresive ale pescărușilor cârâitori și hulpavi
rotindu-se pe deasupra ca niște veliere albe, insolente
străpungând apa în picaj, făcând să sângereze scurt, spuma mării.


Udeala nisipului îmi urca prin tălpi până-n gură
începând să-mi crănțăne între dinți,
uzurpându-mi gustul de pe cerul gurii,
de alge, de crabi și de scoici.
Deveneam o creatură marină doar mergând de-a lungul falezei,
ființa mă părăsea, așa cum se spune că te părăsește trupul astral
în timpul somnului, noptea, când te scufunzi în vise,
ca un scafandru în străfundul apelor,
dar, nimeni nu-mi vorbise vreodată,
despre trupul nostru marin,
care te-ar fi putut părăsi ziua, în amiaza mare,
cufundându-se, fără tine, în adâncuri, adăugându-se mării


Mareea devenise aproape muzicală,
în ciuda mugetelor scoase de valuri
și cum înaintam către cheiuri,
se-ntețeau strigătele ieșind din mare,
ca o bâiguială, devenind cuvinte ciudate...
silabe amestecate, poate numai părelnice.


an-ton, bernar....d, jam- es, hel- eeeen, steven, ge- o- rge,
ed-wa-rd, serg-hei, alexa ...ndru, ma - rguerit-te, th-om-as
er- ik, maaaa…ria, em-eline, con -sta-ntiiiin, victooooor, esm-eraaaal-da,


sunau precum numele celor înghițiți de ape,
încercând să iasă la suprafață
întorcându-se din adâncuri, ca o rememorare ,
printre crestele albe de valuri și năluci din spumă de mare
strălucind neclar, în loc de candele aprinse,
apropiindu-se de mine ca niște mesaje sigilate în sticle
aruncate în mare, de pe cine știe ce țărmuri,
forțându-mi mâna, strigând la mine să descifrez
toate acele mesaje, în limbi necunoscute,
pictograme, desene ciudate, alfabete străine
călătorind ca niște mici submarine, solitare,
de cine știe câți zeci de ani, prin măruntaiele mării....


Norii se ridicaseă la orizont , într-o vânzoleaă suspectă
pe deasupra apelor devenind plumburii,
mă izbeam în calea mea de vânturi, ca de-o furie gri-vierzuie,
și -mi închipuiam că mi se-arată rânjete strivite între ceruri
chiar vedenii, ce se repezeau spumegând, către mine;
treceam prin mirosuri ude și ființe incerte, ca printr-o ceață nebuloasă,
trezindu-mă străină în mijlocul apelor unui ocean isteric,
răsturnând în adâncuri o întreagă lume perfidă, cu turnuri, recife,
orașe de corali, anemone, stele de mare, animale acvatice,
comori și nave scufundate, luate pradă într-o citadel lichidă
cu slujitori translucizi, în odăjdii,
veghiind ostatecii regatelor din străfunduri.


Și totusi, la capătul cheiului
începea să se închege o siluetă de femeie,
cu pălărie și voaluri,
zbătându-se ca niște scamatori dând din aripi,
preumblându-se pe faleză, fluturând un șal, ca într-o dramă
conturându-se la orizont, cu-adevărat picturală,
cuprinsă fără voie în stupoarea apusului
urmând să valoreze ca o pictură impresionisă originală
o mulțime de milioane
peste câțiva ani, la o licitație la Christy’s ori Sotheby’s
în timp ce, aceleași păsări, sau altele și mai nebune,
târâiau acum o furtuă de coadă,
ca pe-un zmeu de hârtie, pornit să mă înghită de vie....


Masina de spalat vise


Îndesați cu de-a sila într-o mașină de spălat vise
doreau să ne curățe de reflexe sexuale
de orice sminteală, de orice amintire, de noi înșine,
de culoarea înșelatoare a a pielii, de orice evoluție,
șamponați, posedați, scânteiați, extrădați,
într-o inconștiență sclipitoare, reconstituiți ca vestigii
ale unor exemplare din trecut viitoare,
abia recognoscibile, puse cap la cap, cu fisuri și piese lipsă
ca într-o vitrină muzeală,
lipite împreună cu niște cleiuri provizorii ;


În fundal, se intona Carmina Burana,
iar mașina rula storcându-ne fără milă
funcționa pe o cantată cu voci și instrumente
se încrâncena în decursul unor imnuri medievale uitate
eram azvârliți în calea Fortunei, Imperatrix Mundi,
aduși la starea de sclavi mânați
să învârtă din greu la roata norocului
forțați să furnizeze dovezi referitoare
la futilitatea exsistenței noastre
fără intonație, fără punctuație, fără exclamații,
repetitiv și fără semnificații, violați la fiecare inflexiune.


Contrariați în mașina de spălat vise,
puși la înmuiat în prealabil
ca într-o fază de pierdere a conștiinței
cineva se ocupa îndeaproape de alterarea realității noastre
deviind-o cu-o lentoare îndelung calculată
în scorbura caldă dintre sânii maternali
ai Zeitii Fortuna, mai schimbătoare decât fazele Lunii
neantizându-ne în sudoarea aceea ușoară,
cu miros de mamă, Fortuna malevolenta,
ca un suspin sărat ieșind din piele,
din nou prunci, pieduți acum, fără vise,
mai orfani decât am fost vreodată,
mai denaturați din starea noastra umană.
împingând mitologic la roata norocului.


Mon amour, Palarierul


Pe când trăiam la Paris, mă vedeam cu-n pălărier,
la ora zece jumate, fix, în fiecare seară.
Ce să vă spun, era un adevărat maestru ,
a patra, sau chiar a cincea generație dintr-o familie, ai cărei ascendenți
nu făcuseră nimic altceva decât pălării, toată viața...


Pălării pentru nobilimea purtând peruci în care colcăiau elegant mici insecte,
pălării pentru generali precum Bonaparte, pălării pentru clerul catolic,
pentru reformați, pentru Madame Pompadoure și reginele mame.


Știa totul despre pălării, mon amour, pălărierul : forme, culori, circumferințe,
cunoștea toate formele de capete din Europa până în Japonia
și chiar mai departe ...
     Bonsoir Monsieur,
    îi spuneam, așteptând să-și scoată pălăria,
    de sub care zburau zâmbete ca niște efemeride violete,
    contopindu-se eternal în penumbrele serii,
    Bonsoir Madame !
    și-mi săruta mâna stângă, ceva mai sus de încheietură.


Când ajungeam la atelier, pășeam triumfal pe lângă vitrine,
printre modele celebre, pe manechine;
Începusem să recunosc deja pălăriile anumitor personaje
ne salutam cu toții, făceam plecăciuni, ah, era o plăcere !
mă înclinam în fața pălăriei triumfătoare a lui Napoleon,
Oh ! ziceam, Monsiur D’Artagnian, nu v-am mai întâlnit din copilărie,
atingeam în treacăt pălăria reginei Marie Antoinette,
decapitată prin ghilotină
ca să mă molipsesc de-o aristocrație reprobabilă,
treceam în revistă un foarte lung șir de Louis și câțiva Ludovic
cărora trebuise să li se acorde numere romane,
ca să persiste cumva, ordonat, în istorie...
Coco Chanel mă privea nostalgic și emana parfumuri,
pălării aurii, albastre și roși, pălării cu pene, pălării de regi și regine,
pălării sacrosancte, de mari guvenanți, generali, curtezane,
atâtea și-atâtea modele, cu voalete, flori, giuvaeruri, fluturi și dantele
fâlfâind din boruri ca niște aripi de păsări, frivole.


Mi-ar fi plăcut desigur, cu mult mai mult, dacă, în loc de pălării,
iubitul meu ar fi confecționat concepte, teorii despre rațiunea pură,
sisteme filozofice despre mitul reîntoarcerii eterne.
simbolistici esențiale, paradigme vizionare cusute măiestrit cu ață albă ,
ocupându-se cu noțiuni profunde, academnice, discursuri metafizice
mai degrabă, decât cu fetru, catifea, voalete, zorzoane și foarfeci de croitorie
deși, pălării, era, la urma urmelor, cu mult mai bine,
nu-i așa ? - decât coroane mortuare, sau sicrie.


În preludiu, îmi oferea deseori prezentări de modă,
arătându-mi una câte una, ultimele sale creații :
poza nud, numai el însuși și ultima sa pălărie,
chiar dacă era de damă,
fluturând din brațe, făcând piruete grațioase,
zburând peste pat în diagonală, cu ultima sa operă;


Fantastique ! - exclama, Fantastique !
și ne prăbușeam excitați peste pălăriile sale,
peste șaluri și flori artificiale,
cădeam surmenați peste voalete și dantele
înțepându-ne până la nebunie în atâtea ace cu gămălie,
O mon Dieu, quelle folie ! - îmi șoptea,
dispărând pentru o vreme într-o moarte clinică, înșelătoare...


Ca să-și revină, trebuia să-l resuscitez,
aplicându-i ventuze pe spate și pe fese,
folosind pălarii de fetru înalte, ca niște jobene.
Cu toate astea, eram încântată,
căci era absolut adorabil să ai un iubit,
mare maestru în confecționarea de pălării excitante...


O mica pasare rosie


Erai limpede ca o șampanie adevărată,
într-o cupă de cristal, suplă
în care bulele se ridicau la suprafață una câte una,
spărgându-se cu-o forfotă aproape imperceptibilă.
Te-am iubit din clipa aceea,
mi-am dat drumul în carnea ta ca pe un tobogan
aterizând într-un labirint fierbinte
uneori îți reîntâlneam ochii, în câte o clipă
dar, în rest, eram complet pierdut,
învârtindu-mă ca un bezmetic
în acea făptură labirintică stranie, întortochiată...


Te uitai la picioarele ei așa cum contempli o operă de artă,
mai ales când soarele se muta punându-i-le în lumină:
erau subțiri și prelungi, călătoreau în țări străine și fremătau
ca picioarele neliniștite ale unei iepe de rasă, pur sânge.


Părea un necunoscut oarecare, dar asta era doar un travesti
căci ei, îi erau cunoscute toate amănuntele intime
ale acelui trup pe care tricoul întins părea să le ascundă,
inclusiv acel mic tatuaj de sub braț, imprimat de buzele ei
arătând ca o mică pasăre roșie gata să-și ia zborul în panică.


Dar ea știa că s-ar fi mutat în orice clipă
pe una din ramurile torsului ascuns.
undeva într-o scorbură căptușită cu păr cârlionțat,
impregnată cu-același miros, emanând acum,
ca o indiscreție lascivă.


Il contempla, îi lua forma si-o interpreta obsesiv în modele,
mușcându-și inconștient vârful degetului inelar de la mână,
pe când soarele îi scotea tâmpla și ochiul stâng mai în față
continuând să se miște ca o cameră de filmat îndrăzneață,
descoperindu-i obsesiv noi unghiuri inedite.


Te-am iubit din clipa în care ți-am incizat sub braț
stigmatul buzelor mele semănând cu o mică pasăre roșie,
erai prăbușit în mine ca un zeu alungat din Olimp
iubind la nebunie exilul în care te aflai cufundat .
Poate de-aceea n-aș fi crezut niciodată
că mă veți trăda plecând în lume împreună.


Pictograme - crop circles


Ne regăseam în câmpiile din care se năștea noaptea,
acolo unde, din adancul ei, se formau cercuri misterioase,
sporindu-se în lanurile nesfârșite de graminee înalte.
Mi-ar fi plăcut să stau la pândă
să descopăr cum se imprimau în iarbă și-n grâne
formațiunile acelea alcătuind o geometrie savantă
mandale monocolore consacrând spații sacre,
o complicitate secretă cu mai marii lumii
de parcă zeii coborau unul câte unul
și-și puneau pecetea în grânele coapte.


Aș fi putut ocupa un foișor
la marginea de răsărit a poienii
din care să te urmăresc printr-un ochean
cum inventai enigme în forme geometrizante
în puterea noptii, pe lună, atât de tacticos și impenetrabil,
pieptănând în toate sensurile spicele grânelor,
abstras în lumea aceea vegetală
turtind în grabă mulțimea vietăților forfotind printre spice
călcându-le la pământ fără milă, răsucindu-le,
ca într-un dans ritual, în bătaia luminii interstelare...


Te-aș fi putut aștepta acolo, imaginându-mi
niște sfere de plasmă concepând pictograme,
formule criptice înscriind în holdele de grâu mesaje,
închipuite să se întreacă cu ascuțimea minții noastre,
strălucind, strecurându-se ca printr-un labirint optic,
convinâandu-ne că nu sunntem singuri în univers
ca acele fulgere globulare jucăușe, iradiante,
profitând de infinitatea astrală și de suficiența noastră.


Îmi umbla și-acum prin vine sângele acela fierbinte
din noaptea când am dansat ca nebunii în cercuri
circumscrise în alte cercuri, printre modele atât de elaborate,
călcând pe spice îndoite în toate sensurile,
proiectându-le într-o realitate alterată .
Ne simțeam încifrați, misterioși, chiar feerici,
confiscați de-un magnetism suprem și plin de consecințe,
mesmerizați de raporturi numerice savante
între elemente și forțele naturii
demonstrând în acele cercuri magice
teoreme sofisticate ale geometriei euclidiene
mai presus de noi, mai complicate
decât ceea ce putem noi recunoaște.


Pentru ca apoi, să ne retragem într-o zonă crepusculară,
să ne odihnim între lumi paralele
contemplând designul ca expresie posibilă a unor coduri binare
îndoindu-ne metafizic de realitatea ce ne înconjoară,
devenind noi înșine, niște neadevăruri spectrale, ,
sau un singur gând colectiv al întregii umanităi existente
de-o intensitate divină
capabil să electrocuteze mulțimea spicelor din lanuri formând
diagrame, modele, mesaje, misterioase simboluri, mandale,
într o mare aurie reflectând constelații de maci si albastrele
jucând enigmatic în aer ca niște sfere de lumină lucindă


Te-am iubit ca pe un paradis pierdut


Te-am iubit ca pe un paradis pierdut
încă din clipa când te-am văzut glisând
pe un ecran improvizat, triumfător ca o nouă celebritate
nici nu erai chiar tu, dar semănai cu tine,
când purtai ochelari albaștri și apăreai pe lume
ca un efect psihedelic.


Știam c-o să dispari curând pritr-o deschizătură
în orizontul cu pete sângerânde la apus,
purtai la tine zâmbetul acela compromis
ochelarii albaștri și-un medalion din sticlă topită
prin care lumea se vedea absurd
alunecând în confluențele timpului.


Te-am iubit în toate alcătuirile , în toate misterele
în vrăjile șamanilor, în furtunile de nisip din desert
pe spatele dromaderilor, la clasa a I-a a navelor de croazieră
când mă scufundam după comori pe fundul mării sau mineream aur,
îți creșteam copiii și dispăream acoperită de-o avalanșă neiertătoare.


Te-am iubit când eram vie și când eram pe cealaltă lume.


Viata secreta a plantelor


Ți-ai închipuit vreodată cum ar fi să înnoptezi
între petalele voluptoase ale unei plante
tresărind de nervi când te-ai întinde lângă ea,
ca într-un pat nupțial, mustind de pofte și miresme
valuri somptuoase de polen, aprinse, în puterea nopții,
abia aștepând să se arunce peste tine
arzându-te de viu, ca pe-un rug,
pe când o armie descreierată de insecte te-ar străbate-n galop,
valuri si valuri de polen destrăbălate, arzându-te, ca pe-o ofrandă,
captiv în ispita din sexul unei flori,
simțindu-te vulnerabil, în splendoarea acelei atracții
ca și cum te-ar aprinde o stea în marea ei incandescență,
și te-ar mistui pe vecie de-atâta desfătare ?


Să cazi violat de lumină, răpus,
la sânul atât de ingenuu al unei plante, al unei flori,
nuntind în extaz și nebunie, într-o erupție de-amor
în vârtejul norilor de-efemeride,
cutreierat de nesfârțite legiuni de cărăbuși puternic excitați
mărșăluind în formații secrete,
masturbându-se cu o totală lipsă de demnitate,
ospătându-se din pielea ta, înviorându-ți carnea
bâzâind, în tot acest timp, ceremonial, din elitre ...


Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi
să te ademenească obsesiv o plantă carnivoră
în zona ei de desfrânare sexuală ?
să fii atras să te strecori în desișuri fierbinți, catifelate,
pătrunzând amețit într-un paradis vegetal
întâlnind specimene și forme nespus de embrionare
spori minusculi și semințe, surmenate
de-atâtea gesturi seducătoare,
îmbătat de parfumul concentrat al superbiei
dovedindu-se un nesățios preludiu de împerechieri rituale ?
Să te închipui tăinuit în perfidia unor falduri mătăsoase de petale,
de pildă, ale unei orhidee,
încarnat între frunzele ei arcuite,
ca niște șolduri premeditat ondulatorii de femeie ?


Să întrevezi doar în vis cum ar fi să cazi pradă
senzualității unei inflorescențe tropicale
în fierbințeala ei nebună de rozetă obscenă,
ori să te prăbușești cuprins de frenezie
în adâncul unei Orchis purpurea,
incarnata, imaculata, idolatra ?
Inchipuiește-ți, numai!


Ca o comoara radianta, viata


Radiant, ca o comoară,
acel parfum de liliac
apropiindu-se de țărrmurile noastre,
precum mareea la vreme de seară
la țărmul unei mări nemărginite
devenind o mireasmă aiuritoare,
aruncându-se asupra noastră,
ca într-un delir provocat de gloria verii
sub o ploaie scânteietoare, picurând din stele;


Ca niște fructe coapte și pline de soare
abia căzute dintr-un copac ,
strivindu-se de pământ, cu stupoare ,
împrășiindu-și miezul plin de carne
revărsându-se ca pântecul plin și bombat
al unei ființe incestuoase și senzuale
lăsându-se iubită de oricine îi ieșea în cale
dedându-se cu frenezie oricui, în neștire.


Ca un parfum atemporal,
flori albe de portocal, afrodisiace,
un leșin floral, seducător,
cotropindu-te, cu-atâta insistență,
precum scânteierea penajului unui tânăr păun
sau al păsării paradisului
în extazul unui dans nupțial,


Ca o făptură înmiresmată,
căutând contrariată o ieșire
din labirintul extenuant al ființei
eșuând alături, abia mai respirând,
cu buzele întredeschise,
împânzită de-o rafinată metamorfoză.


Ca o comoară radiantă, viața.


Castelania


Trăia într-un palat maiestuos, plin de glorii postume,
ferestrele se proiectau ca niște guri paradoxale
încărcate de crabi si anemone de mare,
abia mai ținându-se în cercevele, la lumina unor candelabre superbe,
scânteind într-o inflorescență năpădită de păsări migratoare
poposind obosite ca pe catargul unei nave, disperate,
atunci când visteriile se goleau de măruntaiele lor pretioase,
de juvaieruri ce n-au împodobit vreodata frumoasele trupuri,
palpitând în mermoria subtilă a lumii, zăcând de veacuri
pe fundul unor mari oceane,
odoare pline de misteruri, încărcate de stupefacție si de grandoare,
evantaie pictate, oglinzi, alcătuiri statuare și conduri de aur cu ținte
complicate, curgând îmbătător, ca un elixir al nemuririi.


La vreme de seară, în palat pătrundea un mutant
cotropind liniștea , si-așa derutată,
cu ghearele sale de acvilă răpitoare
înțepenind strălucirea amurgului într-o biată stupoare ;
făcea să se-audă vuietele unei ploi nevăzute, si-o vijelie acută
pătrundea în scenă, doar atât cât să cuprindă palatul, strămutându-l
într-o piață de pește și vechituri la marginea orașului;
zidurile zbierau si scârțâiau din toate încheieturile
și-atunci într-o străfulgerare se arăta și el, nou venitul,
purtând un cap cu-o mulțime de fațete pătrate ...


Se auzea din foișor, răzbătând până foarte departe,
cum se autoflagela gâfâind ostentativ Castelana,
trăind exaltarea unei spiritualități mai exotice,
ca și cum ar fi mers pe o sârmă ghimpată întinsă la înălțime
o țesătură împletită, cu două andrele,
ochiul din stângă pe față, ochiul din dreapta pe dos,
traversând capcanele metamorfozei;
sânii ei se bucurau acum de-o nouă viață,
năvălitori, prădători și hulpavi, ieșind la iveală
ca dintr-o comoară ascunsă
împodobiți cu ornamente de Crăciun sticloase,
și clopoței atârnând suav de sfârcuri .


Se regăseau fluturând printre creneluri,
scânceau voluptuos și le curgea nasul,
de parcă ar fi fost oameni,


și-acum ridicau un zmeu împreună provocând delir,
într-o orgie, chiar acolo, la îndemâna hazardului,
plecând să se sinucidă pentru o vreme, împreună,
în bătaia vântului, pe deasupra dealurilor și văilor,
o castelană proscrisă și-un mutant provizoriu
purtând izmene de mătase, brodate cu monogramă
înnebuniți de-atâta clorofilă înverzitoare ,
având să cunoscă distorsiunea realității
dansând romanțioși pe cortexul scorțos de pe creierul lumii


Cel de-al treilea ochi


Mă priveau fix în adâncul celui de-al treilea ochi,
ca și cum ar fi existat acolo din totdeauna
și tocmai s-ar fi deschis puțin
cât un interstițiu minuscul,
negociind cu realitatea aceea, încă necunoscută,
ochiul neadormit cu o pupilă de-argint viu, recommpus
printr-o complexă transmutație de elemente ;


Nu-mi displăcea starea mea de metamorfoză,
acest ochi care suferea de mult timp
de-o interdicție vizuală,
deși continua să clipească involuntar în interiorul frunții mele
având impertinența de-a vedea acum cu mult mai mult decât mine,
stând treaz zi și noapte, ținând lumea sub observație
din spațiul unei vizualitați incestuoase,
fără nicio discreție, deși, lipsit de-o rea intenție anume .


Mi-ar fi fost mai ușor să devin străvezie
complet imponderabilă, indecis diafană,
făcând să devină absurdă
deschiderea acestui ochi pervertit,
instalat clandestin în inventarul meu fizic .
ca și cum ar fi provenit din piața de artefacte vizuale
teatralizând, inoportunând existența normală,
suferind acut, ca de-o influență nefastă.


Ceva părea să se înpotrivească trăirii aceleia bizare,
necunoscuții mei prieteni,
din Capul Verde, din Galapagos, și cine mai stie de unde,
din toate ținuturile îndepărtate ale lumii
toți cei care m-au lipsit de ei înșiși o viața întreagă,
și-ar fi putut să mă iubească, îndeaproape,
să mă adune de pe drumuri,
să-mi trăiască viața cu mult mai bine,
s-o ia cu împrumut și s-o poarte la ei, măcar pentru o vreme,
ca pe-o cravată, ca pe-o proteză, ca pe-o comoară,
ca pe un al treilea ochi deschis în mijlocul frunții,
pe neașteptate
făcându-se cu toții vinovați de-o lipsă acută de clarviziune,
prietenii aceia minunați, stigmatizați, enigmatici,
consumați de-o existență precară,
pe care nu-i voi mai întâlni niciodată
lipsind de la orice întamplare de rău sau de bine,
o fabricație smintită a minții mele,
o fantasmagorie pusăla cale cu o durată temporară
de ochiul acela ilegitim,


Ciocolata cu furnici


Se delecta mâncând ciocolată neagă cu furnici
adunându-i-se imdecent, în colțurile gurii
în niște minuscule mușuroaie, conținând o forfotă vie
cu gust de nuci, crocante, nici n-ai fi spus
c-ar fi fost vreodată furnici uriașe, regine,
exilându-se de bună voie, primăvara,
ieșind din niște colonii subpământene,
după o lege nescrisă, desigur,
o tainică, infinitezimală ideogramă sacră
imprimată în creierul fiecărei furnici regine
orânduind ca după zborul nuptial,
doar o singură regină să rămână supremă în colonie.


Nu mai cunoscuse niciodată o femeie
care mânca furnici prăjite trase în ciocolată ;
era cu mult mai familiarizat cu cele care beau cocktailuri
mestecau gumă, conduceau mașini extravagante
purtau pantofi înalți cât niște piramide,
și se trăgeau de sireturi cu mai marii zilei
făcând, în general, umbră pământului
doar pentru arta plăcerii.


Aura ei devenea radioasă, parcursă de furnici virtuale
deși lumea, nu devenea mai bună, sau mai inteligibilă,
numai pentru că ea se ospăta
cu asemenea delicatese scumpe,
furnici regine, renunțând la tron de bună voie,
eșuând lamentabil într-o oală de lut
pusă pe focul iute al indieninilor Guane,
undeva, în inima Columbiei sud americane;
unde se capturau asemenea furnici regale.


Ar fi putut să se trateze cu trufe,
acele așa numite diamante negre,
mai scumpe decât greutatea lor în aur,
să mestece fericită frunze de coca,
ori să fumeze, extaziată marihuana
dar, nu, ei îi plăcea ciocolata aceea incredibiă
în care ajungeau furnicile regine zburătoare
atât de prăjite, crocante și, desigur,
exorbitant de scumpe.


Doar asta-i stăruia acum în minte
când o vedea murind pe o targă de spital,
înconjurată de paramedici
cu șase plăgi împușcate, cu sânii ciuruiți
și-o gaură în abdomen, prin care s-ar fi putut privi
peisajul din spate,
ca o trecere către lumea cealaltă, cu încetinitorul,


Se despărțea de ea acolo ,
lăsând-o pe seama unor înalte entități spirituale
în contra luminii albe, divine,
printre ghizi interpreți,
pricepuți s-o conducă dincolo de vămi,
maieștri ai vieților de după viață,
eminenți mesageri interstelari,
consumatori înrăiți de ciocolată cu furnici regale.
proiectând asupra ei năucitoare raze mentale.


Delirium


Nimic nu mai putea schimba
aparentele fațete ale acelei deghizări
in interiorul delirului;
era ceață, începuse să burnițeze,
și ea țipa ca o pasăre speriată
într-o limbă necunoscută, părăsită între lumi,
scăldându-se în spațiu,
dându-și drumul din înalturi ca o ciocârlie
nemairecunoscând orizontul
amestecat cu apele si cu pământul.


Strigătele umblau și ele prin aer,
viețuiau câteva clipe și se prăbușeau
producând panică, picături de apă intermitente
și-o ceață densă.
Erau lipsite de durere,
durau cât niște fulgere, vibrau atmosfera
și bântuiau ca o stranie constricție stelară;


Numai auzul se lăsa biciuit;
cineva fusese desemnat
să facă radiografia conținutului cosmic;
era pervers și lunatic, avea o fizionomie interdimensională
cotrobăind cu raze Roentgen prin toată acea nebunie,
cui i-ar fi plăcut să asculte profund consternat
fasoanele acelui delirium planând peste lume, totuși, laconic,
rănind sensibilitatea zărilor, provocând controverse
asupra tuturor sensurilor de-a fi, de-a exista,
de-a locui universul, oriunde-ar fi fost să fie asta,
alunecând pe niște toboganuri abrupte din înalturi
învoindu-se să fie printre noi, clandestin, pentru-o vreme.


Elixir


Aș vrea să te beau ca pe-un elixir
urmărind cum te strecori în măruntaiele mele
până la ultima celulă
presărându-mi pulbere de aur
pe toate rănile ființei mele interioare
însingurate și gata să capituleze
în fața alcătuirii sale,
pe întreaga suprafață a sufletului meu
mistuit de plăcerea obositoare de-a continua să existe
evitând din răsputeri să se despartă
de aceasta vremelnică trufie materială, trupul,
agățându-se de el cu disperare,
inoculându-te-n în tăcere, ca o meteahnă fără leac,
în nesfarșita mea dependență de viață ...


As vrea să te absorb ca pe aer,
să te așterni în adîncul făpturii mele,
așă cum se depune aur
într-un proces magic numit electroliză
acolo unde nu vei fi niciodată o ființă vie
pentru aceasta lume
ci doar esența abracadabrantă,
crescând în straturi, din adaosuri infime,
mărturie a ceea ce s-ar putea deduce din tine
în forme fără număr,
printr-o creație fără seamăn...


Aș vrea să-ți adaog dantele la gânduri
să-ți implantez o pasăre măiastră în rotulă,
nici nu mai pot decide dacă să fie în stânga, sau în dreapta,
totul e să înceapă să-ți cânte o mierlă acolo,
ori să-și faca un cuib de dragoste
și să-ți apară o prințesă în cale
cu o arteziană de lumini țâșnindu-ți din palme
cu care să domnești până la sfârșitul lumii
ca într-un oracol pus la cale de minți superioare


Aș vrea să ne împreunăm și mai tare
concrescând din rădăcini până la frunctele pârguite cu aur,
împletindu-ne în doua, în trei, și în câte mai câte
reunindu-ne prin firele noastre fără număr
să ne adaugăm, să ne reîntrupăm, să ne contopim,
mistuiți în culori fără seamăn, printr-o alchimie străveche,
decantându-ne într-o formulă închisă ermetic,
mai încifrată decât înteaga noastră diagramă astrală
scăpată din mreaja cosmica, dominată de ritmuri
dedându-ne unul altuia până la ultima suflare
culminând într-o sublimă, dumnezeiască sfidare...


Expusi intr-o colivie


Eram atât de albaștri, mai străvezii
și mai reci decât cristalul, conștient refractari,
eram de fapt concentrați într-o dramă,
constrânși de arhitecturi hiperbolice
să ne împărtășim, să menținem eye contact,
și să ne păstram străvezii, înalți și neprihăniți
ca niște arbori dintr-o eră necunscută;
Deși ne urmăreau din orice direcție, ne hăituiau,
ne scotoceau de taine, ne iscodeau de mistere,
controlau orice fibră, contau pe iubirea noastră vrăjită
pâna am încăput cu toții în aceiași colivie
care ne strivea, deși părea salvatoare...


Nimic nu era definitiv,
eram dominați de culoarea albastrului
obținută pe căi oculte din lapis-lazuli
ne stătea bine, eram înflăcărați, eram la modă,
ne plăcea să fim etalați pe scenele lumii
eram fotografiați persistent, transferați
imagine cu imagine, fațetă cu fațetă
strălucind dintr-o existență în alta, replicați
după fiecare flash al camerei de filmare
imprimați în imagini din realitatea vie,
devenind experimente bizare, într-o cușcă de aur.


Testam existența cu un pistol de șocuri electrice
cineva ne ștergea memoria, cu anxietate, repede, repede,
ca și cum ne-am fi luat adio de la viață printre gratii
era o colivie frumoasă, unde aflam cu stupefacție
exact cât creier, ori oxigen, mai aveam de rezervă.


Purtam ochelari negri și-n căști se auzea o nocturnă
în care eram acuzați de înaltă trădare față de noi înșine
Era doar o insinuare, încă visam la schimbarea lumii
deși eram distorsionați de unde sonore, dezorientate,
lovindu-ne direct în moalele capului;
Ne bucuram totuși de-această viațăintinerantă
printre emisii complicate, dez-armonii,
dând naștere unor hibridizări ciudate
pești zburători, licorni, mici dinozauri
sau broaște devenind galbene după sex, peste noapte,
cu-o poftă de eternitate inexplicabilă.



Fluturi monarhi


Valuri enorme de fluturi ca niște pânze colorate de corăbii
stârneau aerul, făceau să zvâcnească atmosfera,
năvăleau într-o invazie inofensivă,
pictând fantasmagoric munții, pădurea, întreaga noastră existență ;
Noaptea, nu se mai auzea decât fâlfâitul acela de aripi,
valuri și valuri de aer, răvășite ;
lumea se refugia într-o vastă gondolă plutitoare
ca o anticameră provizorie în fața hazardului,
călătorind cu acei fluturi în spate, așteptând un vânt prielnic
unii numindu-i îngeri, alții spirite, alții, ființe celeste ;


Erau cărnoși colorați, păroși, subtil metafizici
cu toții Monarhi, peste un minuscul
și efemer domeniu instaurat pe o insulă aeriană,
aveau aripi străvezii, încrustate cu ochi melancolici
ale căror pleoape, surprinzător machiate,
clipeau des și se zbăteau,
ca niște voalete zdrențuite din dantelă.


Nu se va ști niciodată de ce Fluturii Monarhi
hibernează an de an în aceleași sanctuare
în pinii din Mexic sau în eucalipții din California,
reîntorcându-se acolo fără greș,
deși le este un loc necunoscut, în care n-au mai fost niciodată,
adunându-se ca niște ciorchini improbabili, niște vii ornamente
pe trunchiul, coroana și crengile acelorași arbori,
după o călătorie de mii de mile, într-o migrație
începută în tinuturile din nord, undeva, în Canada,
continuînd dinspre estul și de la vestul Munților Rocky,
atâta doar, că nu mai exista nici măcar unul
dintre acei Monarhi sub formă de fluturi,
care iernaseră în acești copaci cu un an în urmă,
devenind între timp cam a patra generație,
de când înaintașii lor fuseseră acolo ultima oară.


De la o vreme,
păreau să se întindă peste întreaga lume ;
pretutindeni, oamenii se trezeau tatuați
cu aripi de fluturi auriu-oranj, brăzdați de nervuri negre;
abia mai puteau să vadă, acoperiți cum erau ,
de-atâtea vine și cearcăne împovărătoare;
se trezeau încrustați cu ochiuri de apă clipocitoare
provocându-le flashuri în mod repetat,
despre cum era să fi fost fluturi într-o altă viață.


Se ascundeau în crisalide și așteptau să se metamorfozeze
anunțând consternați cum le creșteau aripi ușoare,
cum, în sfârșit, puteau și ei să zboare
devenind efemeri, galbeni aurii,
însemnați cu nervuri negre și puncte albe de nedumerire.